În perioada 8 aprilie - 7 iulie 2024 în R.M. se va desfășura Recensămîntul populației și locuințelor (RPL). Recensămîntul o activitate de amploare națională care are loc o dată la 10 ani. Scopul recensămîntului este obținerea de date statistice privind numărul și distribuția teritorială a populației și locuințelor țării. În cadrul recensămîntului, sunt colectate date cu privire la fiecare persoană din gospodărie (de exemplu: anul și locul nașterii, locul de trai, limbă vorbită, nivelul educației, ocupație ș.a.), cît și date despre locuință ( cum ar fi dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire, suprafața și materialele de construcție a locuinței ș.a.).
Începînd cu 8 aprilie, un recenzor va vizita locuința dumneavoastră și vă va adresa întrebări din chestionarul de recensămînt, iar răspunsurile le va înregistra în tabletă. Recenzorul va prezenta obligatoriu legitimația de recenzor și va purta vestimentație cu însemne de identitate a RPL, inclusiv: vestă, chipiu, tricou, rucsac, tabletă, toate cu logo-ul Recensămîntului 2024.
Fiecare persoană trebuie să participe la recensămînt și să răspundă în întregime corect chestionarul de recenzare. Conform Legii nr. 231/2022 privind recensămîntul populației și locuințelor, participarea la recensămînt este obligatorie.
Deschideți ușa recenzorului și oferiți-i răspunsuri corecte și depline !
Datele pe care le veți oferi la Recensămînt sunt confidențiale și protejate conform Legii nr. 231/2022 privind recensămîntul populației și locuințelor și Legii nr. 93/2017 cu privire la statistica oficială. Aceste date se vor utiliza doar cu scopuri statistice pentru elaborarea și diseminarea sub formă generalizată a rezultatelor recensămîntului pe diverse caracteristici ale populației, fără a fi posibilă identificarea datelor personale.
Participarea la Recensămînt este o obligație legală, dar și civică. Datele colectate vor sta la baza proiectelor de dezvoltare la nivel de localitate și de țără. Participînd la recensămînt, contribuim la o mai bună înțelegere a comunității. Răspunsurile vor fi utilizate pentru a produce statistici care vor oferi o imagine a vieții în R.M. și a modului în care aceasta se schimbă.
Mai multe informații despre recensămînt puteți consulta pe pagina Biroului Național de Statistică www.statistica.gov.md/RPL2024. De asemenea, pentru orice întrebări puteți apelagratuit la Linia verde a recensămîntului 022 800 800 24.